Home | Evenimente | Festivaluri | Vocile României în recital la Târgovişte: Loredana, Felicia Filip, Vlad Miriţă şi Florin Georgescu cântă la Crizantema de Aur 2011

Vocile României în recital la Târgovişte: Loredana, Felicia Filip, Vlad Miriţă şi Florin Georgescu cântă la Crizantema de Aur 2011

Publicat de
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font

Joi, 27 octombrie, va începe la Târgovişte cea de-a 44-a ediţie a celui mai iubit festival dedicat romanţei: Crizantema de Aur.

Organizatorii festivalului au pregătit, pe lângă recitalurile concurenților și momente artistice ale unor mari interpreți români, de la soprana Felicia Filip la un recital de excepție al tenorilor Vlad Miriță, Florin Georgescu și al baritonului Iordache Basalic. Pe scena ediției de anul acesta vor mai urca și Ramona Bădescu ce va susține un recital de canțonete.

Marea surpriză a ediției de anul acesta este Loredana, care îi va încânta pe spectatori cu show-ul ZARAZA în cadrul Galei Crizantema de Aur 2011.

Festivalul se va desfășura pe parcursul a trei seri și va avea loc în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor din centrul fostei Cetăți de Scaun a Țării Românești, în perioada 27 – 29 octombrie.

Primele doua seri vor aduce pe scenă concurenți de la ambele secțiuni – creație și interpretare, iar prestația lor va fi evaluată de către juriu, a cărui preşedintă este marea soprană Felicia Filip.  Din juriu mai fac parte maestrul Voicu Enăchescu (director Tinerimea Română), tenorul Florin Georgescu, compozitorul Ionel Tudor, compozitorul Ion Bârdan, scriitorul Iulian Filip și alte personalitați din lumea radioului și a televiziunii.

 

3 mari voci pe aceeași scenă: Vlad Miriță, Florin Georgescu și Iordache Basalic

Prima seară a festivalului va debuta cu concursul de interpretare și va continua cu secțiunea creație. În încheiere, trei dintre cei mai mari și iubiți tenori români vor susține un recital de excepție. Pe scena vor urca târgoviștenii Florin Georgescu, Vlad Miriță și baritonul Iordache Basalic.

 

Ramona Bădescu într-un recital surpriză în seara de fado: șansonete și canțonete

Cea de-a doua seară a festivalului este dedicată genurilor muzicale apropiate romanței: fado, șansonetă și canțonete. Artiști din Italia, Franța, Rusia și Republica Moldova vor oferi un spectacol de neuitat într-o împletitură a valorii muzicale internaționale. Surpriza serii va fi recitalul susținut de Ramona Bădescu, cunoscuta actriță și prezentatoare TV, ce locuiește în Italia de peste 20 de ani. Aceasta va oferi un spectacol de canțonete, un gen muzical specific Peninsulei.

 

Loredana cântă la Gala Crizantemei de Aur 2011

Cea de-a 44-a ediție a festivalul se va încheia sâmbătă, 29 octombrie, cu Gala Laureaților, unde câștigătorii vor culege laurii victoriei. Seara va culmina cu un spectacol de zile mari oferit de Loredana, una dintre cele mai iubite voci feminine ale României. Lori va susține la Târgoviște recitalul ZARAZA.

 

Crizantema de Aur este cel mai important şi cel mai iubit festival dedicat romanţei. De 44 de ani, acesta are loc fără întrerupere în Târgovişte, fosta Cetate de Scaun a Ţării Româneşti. Festivalul este considerat a fi o emblemă a muzicii româneşti şi un simbol al culturii şi valorilor autohtone. Pe parcursul celor 43 de ediţii care au avut loc până acum, personalităţi de marcă au onorat scena acestui Festival ca invitaţi, începând cu artista poporului Ioana Radu, Ileana Sărăroiu, Angela Moldovan, Gică Petrescu, Paraschiv Oprea, Ion Luican, Alexandru Arşinel şi Stela Popescu. Crizantema de Aur este un festival care de-a lungul timpului a promovat valorile româneşti şi cultura muzicală autohtonă. Actori de renume au trecut pe acestă scenă ca prezentatori: Ilinca Tomoroveanu, Traian Stănescu, Silviu Stănculescu, Mircea Albulescu, Eusebiu Ștefănescu, Nataşa Rab, Adrian și Adriana Titieni,  Ștefan Velniciuc, Alexandra Velniciuc și Adrian Păduraru.

Cea de-a 44-a ediţie a Festivalului Crizantema de Aur este organizată de Primăria Municipiului Târgovişte, Consiliul Local Târgovişte, Consiliul Judeţean Dâmboviţa, Teatrul Municipal şi Centrul Județean de Cultură.

 

Pentru mai multe informații:

Sorana Ioniță – Public Advisor

E-mail: sorana.ionita@publicadvisors.ro, Tel: 0753 047 591

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

5.00

Articolul este etichetat cu:

loredana, felicia filip, Vlad Mirita, Florin Georgescu, Crizantema de Aur

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicate)

total: | afişare:

Spune-ţi părerea despre acest articol!

Te rog să introduci codul din imagine:

Captcha
  • Trimite unui prieten Trimite unui prieten
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text