HOME | STIRI CU VEDETE | VEDETE TV | Ghiţă Mureşan filmează la Bucureşti o reclamă cu Anna Lesko şi Dan Bălan

Ghiţă Mureşan filmează la Bucureşti o reclamă cu Anna Lesko şi Dan Bălan

Font size: Decrease font Enlarge font
image Ghiţă Mureşan filmează la Bucureşti o reclamă cu Anna Lesko şi Dan Bălan

Singurul baschetbalist care a evoluat în NBA, Ghiţă Mureşan a sosit miercuri la Bucureşti, pentru a filma o reclamă împreună cu soliştii Anna Lesko şi Dan Bălan, pentru o companie de telefonie mobilă.

"Big Ghiţă" a sosit miercuri în Capitală şi va rămâne doar două zile, pentru a filma împreună cu Anna Lesko şi Dan Bălan, fostul solist al trupei O-Zone.

"Cu Dan ne cunoaştem din SUA, am participat şi la emisiuni radio în direct. Filmările vor începe joi dimineaţa şi sper să iasă totul bine. Reclama va fi lansată în 15 februarie, la o zi după ziua mea de naştere, dar eu voi fi deja în SUA. De ziua mea, în 14 februarie, mă voi afla la Dallas, la All Star Game din NBA", a declarat Ghiţă Mureşan, pentru MEDIAFAX.

Fostul baschetbalist la "U" Cluj, de unde a plecat la Pau Orthez (Franţa) şi apoi în NBA, nu se află la prima experienţă de acest fel. Abia ajuns în SUA, în 1993, Ghiţă Mureşan a filmat o reclamă de succes pentru postul TV ESPN, care a câştigat titlul de "Reclama anului", urmată de cea pentru Snickers, în 1997, ce a fost şi ea aleasă în Top 5 reclame în acel an.

Pentru Big Ghiţă a urmat rolul din pelicula My Giant, alături de comedianul Billy Crystal, dar şi includerea în videoclipul lui Eminem, "My name is", în care a jucat rolul unui ventriloc.

Ghiţă Mureşan va împlini 39 de ani în 14 februarie. După titlul naţional câştigat cu "U" Cluj, în 1992, baschetbalistul de 2.31 metri înălţime s-a transferat la Pau Orthez, de unde după doar un an a fost draftat de Washington Bullets, în NBA, ligă în care a evoluat şase sezoane.

Ultimele meciuri din cariera din NBA le-a jucat pentru New Jersey Nets (1999-2000), după care a mai evoluat la Pau Orthez, dar şi la naţionala României, în preliminariile europene din 2002.

Un an mai târziu. Ghiţă Mureşan şi-a anunţat retragerea din activitatea competiţională, iar în 2004 a înfiinţat în SUA, Giant Basketball Academy, în cadrul căreia copiii de diferite vârste învaţă mişcările fundamentale ale sportului cu mingea la coş. În paralel, Ghiţă Mureşan face parte din staff-ul de marketing al Washington Wizzards, iar în România, la Cluj, în fiecare vară organizează un camp gratuit pentru copii.

MEDIAFAX

Adaugă la: Add to your del.icio.us del.icio.us | Digg this story Digg

Subscribe to comments feed Comentarii (0 publicat):

Total: | Afişate:

Publică un comentariu comment

Introdu codul pe care îl vezi în imagine:

  • email Email to a friend
  • print Versiune print
  • Plain text Numai text
Etichete

Evaluează acest articol
5.00
Ştiri prin email. Serviciu gratuit!

Sondaj de opinie: În vederea înbunătățirii conținutului acestui site, vă rog să răspundeți sincer la următorul chestionar!
Ce categorii doriți să dezvoltăm mai mult?