Home | VIP | Vedete Internaţionale | Incredibil! Paris Jackson şi-a criticat pentru prima dată tatăl în public!

Incredibil! Paris Jackson şi-a criticat pentru prima dată tatăl în public!

Publicat de
Dimensiune text: Decrease font Enlarge font
image sursă foto: romaniasoft.ro

Paris, fiica regretatului Michael Jackson, şi-a criticat tatăl, declarând în cadrul emisiunii Ellen Show, că măştile pe care Michael le punea copiilor pentru a-i proteja de presă erau "stupide".

"Regele muzicii pop" apela frecvent la această metodă pentru a-i proteja pe Prince Michael, în vârstă de 14 ani, Paris, în vârstă de 13 ani, şi Prince Michael II, în vârstă de 9 ani, de ochiul indiscret al paparazzilor.

"Când am aflat că ne pune mască, am spus că este stupid. De ce trebuie să fac asta? Dar după aceea am început să realizez că nu făcea altceva decât să încerce să ne protejeze şi ne-a explicat şi el asta după aceea", a povestit Paris, în discuţia sa cu Ellen DeGeneres.

Potrivit declaraţiilor fiicei lui Michael, strategia utilizării măştilor a funcţionat perfect pentru că în momentul în care Paris a ajuns la şcoala Buckley, nimeni nu ştia cine este.

"Am avut o copilărie normală. Adică am fost tratată la fel ca şi ceilalţi copii. Când am venit la noua mea şcoală, habar n-aveau cine sunt. Mi-am spus atunci că am o şansă să fiu normală", a povestit Paris.

VOTEAZĂ ACEST ARTICOL

5.00

Articolul este etichetat cu:

michael jackson, paparazzi, masti, Paris Jackson

Subscribe to comments feed Comentarii (1 publicate)

avatar
17/12/2011 11:51:52
INCREDIBILA este PROSTIA din capetele voastre !! NU este NIMIC ,,incredibil" in afara de TAMPENIA care va stapaneste ! ADEVARUL este acesta : sarnanul EROU-TATA- INGER isi dorea o viata cat mai ferita de voi pentru copilasii LUI, si sa nu sufere INCREDIBILELE NEMERNICII ale voastre , cum le-a indurat EL cu smerenie rara. Asa ca lasati-va de prostul obicei de a folosi cuvinte murdare si false, ca de altceva nu mai sunteti in stare. Bagati-va la capetele seci !


Si DE CE ma rog, i-ati pus intre ghilimele titlul binemeritat de REGE pop ??!! Sau te pomenesti ca dupa infima voastra minte, nici pe acela nu l-ar merita, dupa 4 decenii de osteneala pentru intreaga lume care NU L-a meritat ,si de palmuiri nedrepte primite in schimb ? ! Ei, bine, aflati si bagati in capetele voastre seci ca MICHAEL a fost, este si va ramane MULT mai MULT decat Regele Pop, este REGELE INIMILOR !!
total: 1 | afişare: 1 - 1

Spune-ţi părerea despre acest articol!

Te rog să introduci codul din imagine:

Captcha
  • Trimite unui prieten Trimite unui prieten
  • Versiune pentru imprimantă Versiune pentru imprimantă
  • Versiune text Versiune text